Într-adevăr, meseria de dascăl este cea mai nobilă de pe pământ!

Scriu acest lucru, iar primul nume la care mă gândesc este cel al profesoarei noastre din liceu, Claudia Roșianu.

Amintirea sa o port în suflet mereu. Nu mai este printre noi…

Datorită dumneaei mi-am dorit să fiu profesoară!

De la Claudia Roșianu am învățat să fiu nu numai profesoară, ci tot ce am devenit!

La începutul anului școlar 1985-1986 eram elevă în clasa a XI-a la Liceul de Filologie-Istorie „Zoia Kosmodemianskaia”, cum se numea pe-atunci actuala Școala Centrală din București, o elevă cu părul împletit în două codițe, timidă. Parcă a fost ieri… La Limba rusă ne-a venit o nouă profesoară. Între două vârste, dreaptă, cu o ținută de regină, blândă, cu o voce caldă, minunată! Ne-a fermecat din primele clipe. Nu ne ținea doar lecții de limbă, ci și de literatură rusă și universală, de cultură și civilizație!

Ne recomanda cărți, pe unele ni le aducea de-acasă, piese de teatru, concerte, filme, expoziții, ne spunea că noi suntem cei care ne facem viața frumoasă, că doar de noi depinde faptul de a vedea frumusețea din jur, că e important să aflăm ce vrem, ce ne-ar plăcea să devenim și, dacă avem determinare, tot ce ne propunem putem înfăptui!

Ne părea rău că suna clopoțelul anunțând recreația. „Când a trecut ora?” ne întrebam retoric în bancă. La rugămintea noastră, doamna Roșianu mai rămânea cu noi după ore, continuând discuțiile începute la lecție. Era o adevărată enciclopedie!

Ne dirija lectura și setea de a cunoaște istorie, geografie, biologie, gastronomie. Parcă era mama noastră, așa suflet punea. Știa atâtea din varii domenii!

Mai întâi trebuia să ne cunoaștem bine limba, istoria, tradițiile românești… Să știm ai cui urmași suntem. Apoi, pornind de aici, învățând limba altui popor, să avem accesul la cultura acestuia. Suntem cu toții sub același soare.

Mi-am promis atunci să fiu și eu așa. În anul următor, într-a XII-a, trei dintre noi ne-am hotărât să urmăm cursurile Facultății de Filologie, secția de Limba rusă. Doamna stătea cu noi după terminarea cursurilor ca să ne corecteze traducerile, retroversiunile, compunerile, doar ne pregăteam pentru un concurs greu de admitere. Când avea timp de toate? Acasă o așteptau copiii, soțul, treburile casei… Cum reușea să le rezolve pe toate?

Cu fiica ei, Odilia

În iarna anului 1986 a fost așa un ger într-o noapte, că s-au spart niște calorifere în liceu. Clădirea a rămas neîncălzită o vreme. Doamna Roșianu ne-a luat acasă la dânsa, să continuăm acolo, într-o casă de pe strada Bradului, să ne pregătim împreună pentru admiterea la facultate. Avea mâna dreaptă în ghips. Alunecase pe gheață cu câteva zile înainte, venind de la piață…

Așa de multe cărți erau în casa ei! Îmi amintesc că erau legate în pachete, nu aveai loc unde să te miști. Ne-a spus că strângeau totul, că trebuiau să se mute (mai târziu am aflat că primiseră ordinul de evacuare, se demola o parte a clădirilor de pe stradă, se sistematiza zona, porțiuni întregi din oraș erau în șantier).

Odată ne-am văitat, ca toți adolescenții, că avem mult de învățat. Ne-a întrebat cum se descurcă oare cei care, de exemplu, studiază un instrument și care trebuie să exerseze ore și ore în șir, pe lângă lecțiile de zi cu zi. Ne-a dat de gândit acea întrebare. Într-adevăr, nu noi trebuia să ne văităm. Îmi amintesc că ne îndemna să ne pregătim riguros și ne spunea că, pentru admiterea la o facultate, nu e vorba de un examen, ci de un concurs. Poți lua o notă mare, dovedind că ești bine pregătit, dar, dacă alții au obținut cu câteva sutimi în plus, aceia vor fi învingători. Ne învăța că fiecare sutime contează. Și să nu fim superficiali, nu ne puteam permite.

Am intrat toate trei elevele în iulie ’87 la Facultatea de Filologie, la Rusă-Română. Dacă nu ar fi fost Doamna noastră…

Cea mai frumoasă răsplată a muncii unui profesor o reprezintă succesul elevilor săi. Mulțumim încă o dată, doamna profesoară!

Mai apoi ne-a invitat, din anul III de studenție, să asistăm la orele sale din fostul nostru liceu, să învățăm cu adevărat meseria de profesor, de dascăl, să învățăm cum să ținem o oră frumoasă, ce corelații să facem cu celelalte discipline școlare, cum să transmitem mai ușor informațiile considerate aride, cum să le insuflăm elevilor curiozitatea și dorința de a ști mai mult, de a se informa, de a fi curioși, cum să procedăm în cazul unor elevi năzdrăvani… Secrete mici, dar atât de utile celui aflat la catedră, mai ales unuia aflat la început de carieră. Pentru că nu este ușor să fii profesor dacă nu-ți plac copiii, tinerii, oamenii, dacă nu pui suflet în tot ceea ce faci. Chiar dacă am plecat la un moment dat de la catedră, pentru că viața are încercările ei, continui să mă consider profesoară.

Iar Claudia Roșianu, Doamna noastră de rusă din liceu, rămâne modelul meu. Sunt mândră că amândouă aparținem „aceleiași familii spirituale”, cum spunea ea…

Luiza CONSTANTINESCU

3/#100denume

Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!