Mă numesc Bucur Alexia și acum sunt elevă în clasa a VI-a. Eu nu am pagină de Facebook, dar vă scriu de pe pagina mamei mele.
În urmă cu 6 ani, așteptam nerăbdătoare să înceapă școala. Mă încercau valuri de emoții, atât în ceea ce-i privea pe viitorii mei colegi, dar, mai ales, pe doamna învățătoare. Știam numele dânsei, Pop Adriana, știam școala, Școala Gimnazială ,,Miron Cristea”, din Toplița, județul Harghita.
O zărisem de câteva ori și mama îmi spusese că e un om deosebit. Nu prea înțelegeam multe pe atunci și abia așteptam să văd dacă e așa.
Și iată că a venit și prima zi de școală și am văzut-o pe Ea: o ființă aparent fragilă, micuță și parcă soarele a intrat în clasă o dată cu dumneaei, razele scânteindu-i în părul blond. Doi ochi albaștri m-au făcut să mă pierd în adâncimea lor. Și mi-am spus atunci: ,,Aceasta e Doamna, Doamna mea!”
Și așa a și rămas pentru noi: Doamna Adi.
Glasul ei fermecat ne-a trezit din visare când a strigat pentru prima oară catalogul. Și, de atunci, e mereu în sufletul meu. Mi-a pierit orice urmă de neliniște și parcă o mână fermecată mi-a atins capul și m-a întrebat: ,,- Tu ești Alexia?”
De atunci, am înțeles că totul va fi bine și nu mi-a mai fost teamă niciun minut. Zi de zi așteptam întâlnirea cu Doamna. Ne-a învățat lucruri minunate, ne-a ținut mânuța fiecăruia atunci când am învățat să scriem, cu toate că eram în clasă 30 de năzdrăvani.
Mă uimea în fiecare zi cu pasiunea, căldura și dăruirea ei. Rămânea cu noi peste program și ne ajuta la teme, cu toate că nu era obligată. Ne-a pus mereu înaintea copiilor ei care o mai sunau câteodată. Dar, dânsa le răspundea : ,,- Sunt cu copiii mei acum, ne vedem mai târziu.”
Ne-a descoperit pasiunile, ne-a încurajat să facem ceea ce ne place, să spunem doar adevărul și să ne luptăm pentru ideile noastre. Nu țin minte să fi țipat vreodată la noi, dar, când privirea dulce, cristalină devenea tăioasă, știam cu toții ce aveam de făcut. Această oglindă a sufletului era deschisă spre și pentru noi. Am făcut lucruri minunate împreună și timpul zbura. Limba română a devenit o joacă, matematica o artă și nu mai spun de celelalte materii. Toți se minunau de rezultatele noastre. Ceilalți copii abia așteptau să se termine orele, noi întotdeauna mai rămâneam ,,la program”…
Am participat împreună la olimpiade, concursuri, spectacole, excursii, la ,,Școala de vară”, adică o săptămână din vacanța de vară în care aveam activități deosebite.
Am rugat-o pe doamna Adi să ne ia cu dânsa și după ce am terminat clasa a IV-a și a fost de acord. Am devenit mâna ei dreaptă și suntem mândri de acest lucru. Acum îmi explic de ce, când eram în clasele mici, veneau la ea în fiecare zi foștii elevi.
Fiind în clasa a VI-a, nu trece nicio zi să nu merg pe la dânsa. Simpla dumneaei prezență mă liniștește și mă face să mă simt încrezătoare, chiar dacă unii mă ironizează. Aș putea scrie pagini întregi despre Doamna Adi și tot nu ar fi suficient.
Vreau doar să vă spun că nu ar trebui să fie doar ,,Învățătoarea anului”, ci învățătoarea zecilor de ani în care a modelat generații întregi de elevi. În care ne-a învățat că adevăratele valori, respectul, dreptatea, demnitatea, cinstea și omenia sunt cele care contează.
După mama și bunicii mei, este cea mai importantă persoană din viața mea, care mi-a deschis căi nebănuite, care m-a încurajat și m-a întărit atunci când aveam nevoie, mi-a șters lacrimile atunci când plângeam și a fost sprijinul meu în multe situații.
Vă mulțumesc, din suflet, pentru că m-ați făcut Om!
Alexia BUCUR,
absolventă de clasa a VI-a
2/ #100denume
Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!
Text publicat cu acordul doamnei Carmen Bucur, mama Alexiei.
