Cea mai frumoasă amintire care îmi vine în minte acum este cu bunica mea. Îmi amintesc cum, într-o zi caldă de vară, după ce m-am lovit la picior jucându-mă cu prietenii mei, bunica mi-a curățat rana și m-a pansat, alinându-mi durerea cum numai ea știa să o facă, cu vorbe calde, o prăjitură și un sărut pe frunte, așa încât am și uitat ca eram lovit. Așa știe ea sa aibă grija de toată lumea care are nevoie de ea.

Pe bunica mea o cheamă Elisabeta și este asistentă medicală, dar toată lumea de acolo de unde lucra îi spunea Bombonica. De ce oare, vă întrebați? Pentru ca așa era ea, dulce ca o bombonică și cu colegii, și cu pacienții ei. Cu toată lumea.

Pentru mine, bunica mea este o eroină.

Îmi amintesc cum mi-a povestit că la Revoluția din 1989 ea tot mai mergea la Policlinica Batiștei, de lângă Piața Universității, unde lucra, și pe 21 decembrie, și pe 22, și in zilele următoare. Dar de ce făcea asta? Chiar dacă era foarte riscant, ea mergea cu gândul că, dacă era vreun om rănit, trebuia sa îl îngrijească, iar dacă era vreun om speriat trebuia sa îl adăpostească.

Chiar dacă, atât cât a lucrat, și-a dedicat viața îngrijirii oamenilor, după ce a ieșit la pensie nu a încetat sa aibă grijă de cei din jur. Asta este în firea ei. Acum se ocupă cu drag de familia ei. Întotdeauna bunica ne-a îngrijit cu dragoste pe mine si pe fratele meu mai mare. Mama a învățat totul de la bunica și așa am fost protejat și acasă, dar și la bunici.

Totuși, așa cum iubește oamenii, bunica mea la fel de mult iubește și animalele.

Acum ea are un câine și două pisici, dar de-a lungul timpului a avut mai multe animale.

Eu cred că am moștenit de la ea dragostea față de animale, fiindcă și eu am un câine și o pisică și le îndrăgesc tare mult. Și tot ca ea îmi place să am grijă de oamenii din jur.

O iubesc mult pe bunica mea și cred ca ea poate să vă inspire și pe voi, așa cum m-a inspirat deja pe mine.

Cel mai important lucru pe care vreau sa vi-l spun este că trebuie să vă petreceți timpul cu cei dragi și să vă bucurați de orice experiență alături de ei, pentru că ei vor dispărea, chiar dacă nu ne dorim asta. De la ei ne vor rămâne doar amintirile frumoase și neprețuite.

Luca STOICA

Clasa a V-a „Principele Nicolae”

Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, București

Sursă foto – AICI