Masthead header

”Cu iubire, înfăptuim lucruri minunate.”

Dacă iubesc Bucureștiul?

Până să mă mut din Oradea în București, în urmă cu mai bine de doi ani, nici n-am iubit, nici n-am detestat acest oraș al tuturor. Pentru mine Bucureștiul era ca o rudă firoscoasă pe care o accepți – de voie, de nevoie – cu toate hachițele ei.

Ce impresie mi-a făcut orașul, în primele noastre luni de…conviețuire? Amestecată. Privirea mea obișnuită cu rânduiala și eleganța urbei din care veneam găsea în jur doar gunoaiele și dărăpănăturile: clădiri care stăteau să cadă; saci de gunoi – răvășiți și aruncați lângă stâlpii de curent; tomberoanele pline-ochi, dar și înconjurate de maldăre de resturi…

Totuși, NICIODATĂ nu m-am simțit străină sau neavenită în acest oraș. Încet, încet, mi-am construit un București… al meu. Cu o hartă subiectivă (aflată în expansiune) pe care așez locuri care îmi spun povești.

Iar de iubit, am început să iubesc Bucureștiul datorită fotografiilor Danei Ștefănescu.

Pe Dana Ștefănescu am întâlnit-o prima oară în cafeneaua care îi găzduia una dintre expoziții. Îi țin minte vocea guturală, ale cărei inflexiuni mă fac să mă gândesc la Patricia Kaas. Mai țin minte, apoi, firescul cu care ea a venit în întâmpinarea mea, deși nu ne cunoșteam. Și însuflețirea cu care vorbea despre Bucureștiul ei, din fotografii.

Am vrut să aflu totul despre aceste fotografii care te fac să te îndrăgostești de lumina orașului; de culorile lui; de case; de câte-un colț de stradă; de ploi; de nopțile lui; de toamne; de apusuri; de oameni; de tot.

Am stat de vorbă cu Dana Ștefănescu într-o după-amiază, la terasa cafenelei unde ne întâlniserăm prima oară. Am discutat, pe îndelete, despre una, despre alta:

…despre copilărie și despre îndrăgostirea ei, de București

M-am născut în Mediaș. Am copilărit în Ardeal. Dar dragostea de București vine, de pe atunci, din copilăria mea, când ne-am mutat în București și tata mă (a)ducea în fiecare duminică la Ateneu – își amintește Dana Ștefănescu. Clădirea Ateneului mă fascinează parcă și mai mult acum, într-atât încât nu mă mai satur să o fotografiez, acolo mă simt “acasa”.

…despre renunțări, despre ezitări, despre căutări

Am fost 20 de ani avocat. Ajunsesem să am 5-6 procese pe zi. În ultimii ani însă nu mă mai regăseam în această profesie. Simțeam că vreau să renunț, deși nu aveam o alternativă. Era ceva ce nu îmi mai doream să fac şi într-o zi am avut curajul să spun stop, să mă reinventez şi să am curajul să o iau de la capăt. Pentru că trebuie să știi că nu (mi-) a fost deloc uşor să fac un astfel de pas. Dar mi-am asumat alegerea. Nimeni nu mi-a înțeles decizia și pe cale de consecință, nimeni nu m-a susținut în decizia luată, doar fetița mea îmi era alături. Tuturor li se părea că am luat-o razna. A fost o perioadă extrem de grea cea care a urmat, fiindcă, până atunci, mă obișnuisem cu un statut social și, implicit, cu o anumită stare materială.

Uneori, e lesne de înțeles, (chiar) și eu m-am îndoit de mine. Nelucrând o vreme nicăieri, am avut timp să mă gândesc la ce am făcut (renunțând la meseria mea) și ce nu am făcut (cu viața mea). Am o fetiță, tocmai a împlinit 13 ani. Învață la un liceu în centru. Obișnuiam să o duc zilnic la școală și să mă plimb prin oraș, până termina orele. Mergeam pe străzi și descopeream locuri frumoase, pe care le fotografiam. Îmi amintesc că atunci mă rugam să îmi găsesc drumul. Între timp, acest lucru s-a și întâmplat… Pentru că, vezi tu, Dumnezeu te ia dintr-un loc unde ți-ai terminat misiunea și îți dă ceva mult mai măreț de înfăptuit. Eu nu m-am gândit să mă fac fotograf. Vezi tu, e un har de la Dumnezeu.

…despre prima ei fotografie

Am făcut prima fotografie – într-o seară (ieșisem de la un concert de la Sala Palatului), pe Calea Victoriei, în dreptul Hotelului Continental. Mă fascinau luminile: inclusiv cele de la farurile taxiurilor care străbăteau intersecția. Am scos telefonul și am făcut o fotografie.

…despre încurajări, despre asumare

La început – spune Dana Ștefănescu, am făcut fotografii doar pentru mine. Apoi, le-am distribuit pe Facebook, exclusiv pentru prietenii de acolo. Încet, încet, au început să apară încurajările venite de la profesioniști într-ale fotografiei, dar și de la apropiați. La un moment dat, însuși fotograful Casei Regale mi-a spus să îmi semnez… operele de artă. (exact așa le-a spus fotografiilor: opere de artă.) Așa am și făcut, astăzi imaginile poartă toate semnătura mea, și pentru asta îî mulțumesc.

…despre fotografia ei care a făcut înconjurul lumii

În dimineața zilei de 17 ianuarie 2016, într-o zi mare, de sărbătoare, era Sfântul Anton, a nins. Administratorul unui site despre București mi-a scris întrebându-mă dacă îi pot da o imagine a mea, să promoveze site-ul respectiv și implicit Bucureștiul. Fiind vorba despre orașul meu, am acceptat imediat. Mi-a cerut o imagine de iarnă, dar nu aveam, fiindcă abia din toamnă mă apucasem să fac fotografii. Am decis, pe loc, să ies la fotografiat. Pe viscol. Prin niște nămeți care-mi veneau până la brâu. Am ajuns în Centrul Vechi, lângă Caru’ cu Bere, am văzut felinarul înzăpezit și am făcut un instantaneu. Am știut, în seara în care am postat fotografia pe Facebook, că va avea succes. Nu mi-am imaginat însă amploarea succesului ei. A adunat peste 700 000 de mii de like-uri. A fost distribuită de zeci de mii de ori. A făcut înconjurul lumii. Are același impact și astăzi, oameni de peste tot o distribuie și site-uri de asemenea, e aproape peste tot. Și toți spun că imaginea spune o poveste.

…despre oamenii care i-au descoperit fotografiile

Nu pot să-ți descriu în cuvinte bucuria și fericirea momentului. Îmi scriau oameni din toate colțurile lumii, mulți nici nu auziseră de București… și toți mă felicitau spunându-mi că imaginea spune mai mult decât o mie de cuvinte, că este ca o pictură și că îî duce acolo, în(tr-o) poveste. Imaginea de iarnă a făcut înconjurul lumii prin intermediul comunităţii internaţionale La Blouse Roumaine, care promovează valorile autentice româneşti De aici a fost foarte simplu să se răspândească în toată  lumea. Și de aici şi restul imaginilor, pentru că între timp numărul urmăritorilor de pe reţelele de socializare s-a mărit considerabil. Am primit – atunci – sute de mesaje pe zi. Nu am apucat să le răspund tuturor. Ba chiar am ratat propuneri, cărora le-am răspuns cu un an întârziere, întrucât le-am descoperit… după un an, neștiind în momentul cu pricina că Facebook adună într-altă parte mesajele venite de la cei care nu erau în lista mea de prieteni.

…despre oamenii care se îndrăgostesc de Bucureștiul ei

Oameni din toate colțurile pamântului se simt inspirați de imaginile mele, îmi cer permisiunea să facă reproduceri după ele, fie picturi, fie desene, fie puzzle-uri – adaugă Dana… Multe din aceste reproduceri au ajuns deja în galerii de artă.

Mulți oameni care blamau Bucureștiul mi-au spus că s-au îndrăgostit de oraș datorită fotografiilor mele. Câteva persoane au vrut chiar să se mute în București – din acest motiv.

Mi-au scris români din străinătate, ca să-mi spună că plâng de dor, când văd pozele mele. Și că imaginile mele le alină dorul de acasă. Și străini care mi-au mărturisit că își doresc să vadă orașul. Iar unii chiar au ajuns aici, au fost fascinați de oraș și mi-au dat de veste când au vizitat… Bucureștiul meu. Și cei mai mulți oameni care locuiesc aici sau ajung să vadă Bucureștiul, îmi spun că la fiecare colț au în fața ochilor imaginile mele. Că văd locurile minunate din București, prin ochii mei, un București diferit, viu colorat și plin de viață, care păstrează aerul Micului Paris, așa cum era cunoscut odinioară.

…despre secretele fotografiilor ei

Nu am făcut niciun curs de fotografie. Mă bazez pe instinct. Merg, de cele mai multe ori, doar pe unde mă poartă pașii. Pe neașteptate, ridic privirea, mă uit în jur și descopăr o stradă, o casă, o fereastră, un colț de oraș pe care le imortalizez. Într-un fel, locurile mă aleg pe mine. De cele mai multe ori, oamenii mă văd, se opresc și privesc și ei același lucru pe care îl fotografiez eu, descoperindu-i frumusețea. E minunat să poți să alegi să vezi frumusețea în jurul tău. În viața ta. Iar frumusețe există la tot pasul – în Bucureștiul meu.

…despre iubire; despre credințe

Dragostea este motorul tuturor acțiunilor mele. Dragostea îmi dă putere. Nu aș putea să trăiesc fără să iubesc.

Cred că, dacă nu aș iubi, dacă nu aș fi îndrăgostită, nu aș vedea lumea din jur, așa cum apare în fotografiile mele. Emoția pe care o transmit acestea vine din iubirea despre care îți vorbesc. Din pasiunea pentru ce fac. Și bineînțeles din autenticitate.

Lumina divină îmi este călăuză.

Când eşti autentic, când faci lucruri pentru că aşa simţi (nu pentru că trebuie), când îţi urmezi visul în felul tău, se întâmplă miracole. Si când ceea ce faci se transmite celorlalţi, se cheamă că ai reuşit. Cu iubire, înfăptuim lucruri minunate.

 

Ioana Revnic

Mai multe fotografii ale Danei Ștefănescu se găsesc pe pagina personală de Facebook sau pe pagina  Prin Bucureștiul meu  .

L i k e   u s !