Masthead header

Bunicul fetei care fotografia îngeri

ts1

Mi-a rămas în minte următoarea poveste pe care am citit-o zilele trecute, la școală:

Un om avea un fecior neascultător cum e fierea. Lenea curgea pe el, în timp ce cu traiul uşor era frate de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era bun. Tătâne-său  nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu câte un cui în uşă la fiecare năzbâtie a neisprăvitului: cuiul şi fapta de ocară.

Timpul curse, uşa se umplu; devenise zid de cuie. N-aveai unde pune un deget şi fiul acelui om, înfuriindu-se, îi zise tatălui său:

– Nicăieri ca la noi. De ce ai bătut cuie în uşă?

– Tu le-ai bătut, zise tatăl.

– Eu?

– Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fară număr?

– Făcut, recunoscu fiul.

– De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti, vorbi tatăl, posomorân-du-se rău.

– Nu-i supărare, cuiele se pot scoate; eu voi fi acela, promise fiul.

– Poate făcând tot atâtea fapte bune, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji.

Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, harnic şi săritor la nevoie, încât fapta de laudă şi actul de bunăvoinţă deveniră obişnuinţă. Nu trecea zi să nu ia cleştele să scoată un cui două din uşa fărădelegilor lui.

Timpul curse, iar uşa se goli de cuie. Fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap şi acum trăgea să moară. Spuse către el, stălucind de bucurie:

– Văzut-ai tată? Nu mai e nici un cui în uşa aceea. Le-am scos pe toate!

– Dar găurile?!

*

Istorioara de mai sus se numește Cuiele. Știți cine este autorul ei?! Străbunicul meu, Simion Pop.

S-a născut în 1930, în Maramureș și a murit în anul 2008, în Ungaria, cu câteva luni înainte de a împlini 78 de ani. A fost scriitor, jurnalist și diplomat român, ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992.

A călătorit foarte mult. A străbătut toate țările Europei și a făcut parte din prima delegație de scriitori care au fost în China și Cuba. A fost redactor la Radiodifuziunea Română, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al revistei România Pitorească și al publicațiilor de turism pentru străinatate.

De-a lungul vieții, a publicat sute de articole în revistele și în ziarele din România și din străinătate și circa treizeci de cărți de proză, jurnale de călătorie și volume de versuri.

Multe dintre acestea sunt dedicate membrilor familiei – Amfora sabină e dedicată fiicei sale, Sabina (bunica mea). Student la istorie este o carte pentru fiul său, Adrian, care a terminat Facultatea de Istorie.

Iar Fotograful de îngeri e un volum inspirat de nepoata sa, Catinca – adică de mama mea. Când era mică, mamei mele îi plăcea să se joace cu aparatul de fotografiat al părinților, iar Simion Pop glumea spunând că ea, de fapt, le făcea fotografii îngerilor din casă.

Tudor Stan 

clasa a V-a ,,Principesa Ileana”

Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, București

Text scris în cadrul proiectului ,,Familii de poveste”.

*

În orice familie există persoane care au de împărtășit istorii aparte. Există un părinte, sau un copil, sau un strămoș a cărui viață îi poate emoționa sau îi poate inspira pe ceilalți. 

Un proiect creat și inspirat de copiii din Clasa a V-a ,,Principesa Ileana” Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” București

www. arc-en-ciel.ro

 

L i k e   u s !