Masthead header

Despărțiți-vă frumos!

breakup-heart-get-out-skectch-wallpapers

Metoda ,,Lovește și fugi”

Prietena mea Corina l-a cunoscut pe Cristi la cursurile de dans din weekend. Au dansat mult împreună; s-au plăcut; s-au iubit și nu s-au certat niciodată. Cât timp a durat povestea lor, au împărțit bune și (câteva) rele: printre altele – un episod medical mai puțin fericit din viața lui. El era cât pe ce să sufere de o boală invalidantă, iar ea nu l-a părăsit. Îndatorat, el a cerut-o de nevastă într-o noapte de Anul Nou; ea a spus DA; nunta urma să aibă loc în iulie. În februarie, muzicile, invitațiile și localul erau deja plătite; meniul – stabilit; fotograful – antamat. În martie, rochia de mireasă era cumpărată; verighetele – așijderea; ținutele festive pentru socrii mari și socrii mici – croite și cusute; inclusiv eu pusesem ochii pe o rochie verde, foșnitoare, pe care visam să o etalez la fericitul eveniment. La începutul lui aprilie, Cristi a invitat-o pe Corina în oraș la o cină romantică. Era ziua ei. Mâncare fină, lumânări, tort, vin, flori ș.c.l. La sfârșitul mesei, laolaltă cu darul aniversar, Cristi i-a livrat sărbătoritei mărturisirea că el nu e-n stare să intre, atât de iute, în rolul de soț. S-a răsucit pe călcâie (elegant și rapid, așa cum învățase la cursurile de dans) și dusu-s-a, lăsând-o pe Corina cu gura căscată și cu nota de plată de achitat. Biata de ea, nici măcar nu a mai apucat să-i mulțumească pentru cadou.

Peste câteva luni, Cristi s-a îndrăgostit de alta. Se iubeau și nu se certau niciodată. De Revelion el a cerut-o de nevastă; ea nu s-a opus; s-au mutat împreună (la ea); au pregătit nunta. Cu puțin înainte de-a-și pune pirostriile, respectivul a dispărut fără urmă. Și-a lăsat ,,din greșeală” jurnalul pe noptiera din dormitor. Prilej cu care potențiala soție, violatoare de intimități, a avut ocazia să afle că omul o jelea întruna pe o oarecare Corina. Și că nu se simte în stare să intre – așa, neoblojit – în rolul de soț.

Metoda ,,Ca măgaru-n ceață”

Aflată într-unul din momentele de relaș ce-i pigmentau legătura cu un ins care, pe cât o abțiguia (înainte sau după alte zburdălnicii masculine), pe atât o răsfăța – după! – cu câte o excursie în străinătăți, Gaby l-a chemat la sine pe bunul ei amic George. De trei ani, la nevoie, respectivul reacționa întotdeauna cel dintâi la strigătele ei de ajutor. Devotat acestei cauze (umanitare), George și-a pus din nou umărul la dispoziția neconsolatei. I-a ascultat a nu știu câta oară lamentațiile, i-a dat șters lacrimile cu niște servețele parfumate, apoi a smuls-o din tristețea-i iremediabilă și a depus-o intempestiv pe malul mării. Ce s-a-ntâmplat acolo – între ei – nu-i bine să cunoaștem; dar putem să ne imaginăm. La mal de mare i-am fi găsit și astăzi pe cei doi dacă, enervată de apelurile telefonice obsesive ale Fostului, Gaby nu ar fi plecat de lângă George ,,pentru doar 5 minute”, să-l pună ,,pentru totdeauna!!!” pe Fostul, la punct. Minutele s-au făcut ore, orele – zile. Marea a rămas la locul ei. Gaby nu s-a mai întors. A plecat în excursii prin lumea largă: mai întâi în America, apoi în Anglia, alături de fostul Fost. Pune pe Facebook, cu regularitate, fotografii în care trimite bezele tuturor. George privește ceasuri întregi fiecare poză, oftează din când în când și-apoi dă ,,Like”, ,,Like”, ,,Like”.

Metoda ,,Țucu”

Primesc dimineață un sms de la un expeditor misterios: Dragă Florina, regret că nu a-m putut să î-ți spun asta când neam revăzut: o iubesc pe Diana. Vreau să am o viață cu ea. Să nu mă m-ai cauți niciodată. Al tău pentru totdeauna, Țucu.

În primele 20 de secunde recitesc mesajul și bombănesc: Așa-mi trebuie, dacă iar mă înhăitez cu nevolnici. Iluminare: Deși sunt una din milioanele de Florine ale lumii (Florina e primul meu prenume), cu siguranță că nu l-am întâlnit niciodată pe Țucu! (Evaluarea lucidă a situației îmi aduce inima la loc.) De data aceasta, mesajul NU este pentru mine!

Impresia de déja vù e însă mai puternică decât efectul comic al înștiințării trimise mie din greșeală: brusc îmi dau seama că aceia care m-au părăsit au apelat, cu minime variațiuni (mms, e-mail, epistole, bannere purtate de avioane pe cer) la ,,metoda Țucu”. Cel mai sensibil Țucu dintre toți Țucu pe care i-am cunoscut mi-a trimis prin e-mail niște versuri ale unui poet cunoscut. Le transcriu aici. Să la fie de folos celor care nu își pierd predispoziția lirică nici măcar atunci când vor să se despartă: ,,Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim./ Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim/ cum s-au despărţit apele de uscat.// Totul e atât de firesc în tăcerea noastră./ Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …/ Alături, umbra albastră// pentru adevăruri gândite stă mărturie.// Oamenii vor crede că suntem duşmani./ Între noi, lumea va sta nemişcată/ ca o pădure de sute de ani/ plină de fiare cu blană vărgată.// Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape/ şi că, seara, sufletul meu,// ca ţărmul care se modelează din ape,/ ia forma uitată a trupului tău …// Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim./ Stând la început de anotimp fermecat,/ astăzi ne despărţim/ cum s-au despărţit apele de uscat. 

P.S. Am corectat mesajul pe care Țucu mi-l trimisese și i l-am expediat, atrâgându-i atenția că a greșit destinatarul. Politicos și prompt, Țucu mi-a răspuns: Î-ți mulțumesc. Iești o scumpă. A-i prieten?

Ioana Revnic

Sursa foto

L i k e   u s !