Masthead header

O femeie. Un copil. Și Lunaia…

După mai bine de douăzeci de ani

Un film fără cuvinte. Cu o femeie, un copil și o vacă – Lunaia. Cei trei supraviețuiesc unei Apocalipse iscate de puteri omenești. Într-un univers devastat de război. Împreună, re-iau viața, de la începuturile ei. Și încearcă re-Facerea unei lumi asemenea celei pierdute.

Filmul este creația cunoscutului regizor basarabean Valeriu Jereghi.

14643125_1197852496952319_1420326904_n

Realizat în 1992, este proiectat un an mai târziu la Festivalul Național de Film de la Costinești. Își va adjudeca Marele Premiu și Premiul pentru rol principal feminin, interpretat de Maria Ploae.

Printre spectatorii de atunci, se află și un tânăr jurnalist. Cristian Mungiu.

Vede pelicula: o coproducție România-Rusia. Este impresionat. I se pare altfel decât filmele care se făceau la acea vreme, la noi.

Numele regizorului (Valeriu Jereghi, care atunci era stabilit la Moscova) îi rămâne în minte. Zeci de ani. La fel și numele filmului – Și va fi

(Filmul lui Valeriu Jereghi va fi selectat în 1993 la secțiunea «Un certain regard» de la Cannes. Legenda spune că, în ziua în care a fost sunat din Franța, pentru a i se comunica acest lucru, Valeriu Jereghi se pregătea să plece din Moscova, unde locuia, în satul său de baștină din Republica Moldova. Ca să rămână acolo o vară. Și să-și lucreze pământurile. Primul lucru spus franțuzoaicei care l-a întrebat la telefon cum se simte la aflarea veștii despre filmul său, ar fi fost acela că e dezamăgit… Dezamăgit că e musai să ajungă la Cannes. Și nu mai poate merge acasă, să tundă via…)

14632610_1197852763618959_761054593_o

Între timp Cristian Mungiu devine, la rându-i, un cunoscut regizor de film. Și creează un festival la care decide să aducă filmul văzut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, la Costinești.

Dar Valeriu Jereghi nu mai are nicio copie a peliculei de-atunci. Una dintre ele a dispărut în Franța. Și alta – în Rusia. Singura se află în România, la operatorul lungmetrajului (Vivi Drăgan Vasiliu). Care o va pregăti pentru proiecția din cadrul Festivalului inițiat de Cristian Mungiu: Les Films de Cannes à Bucarest.

Un film căruia i-a fost dat să fie…

Anii `90. Undeva, în Moscova, într-un apartament de bloc, de la etajul doisprezece. La televizor – știri. Reportaje de pe străzi. Magazine goale. Oameni într-un du-te-vino încordat. Mișcări somnambulice. Smucituri. Pe chipurile trecătorilor – hidoșenie. Dezabuzare. Pretutindeni – o năclăială irespirabilă.

În bucătărie, un tată cu fiul lui de un an și ceva. Copilul abia a învățat să țină în mână o lingură. O învârte într-un terci. Apoi, pentru prima oară în viața lui, își duce lingura la gură și mănâncă. De unul singur.

Tatăl: între apăsarea prevestitoare de rău din spatele unor imagini alb-negru, de la știri. Și inocența unui copil care se chinuie să se hrănească cu mâinile lui…

Momentul îi scurtcircuitează trăirile. Merge în camera alăturată. Pune o foaie în mașina de scris. Lovește un buton de pe claviatura acesteia. Pe pagină apare un punct. Altul. Și-ncă unul. Apoi înșiră cuvintele care, până în zori, umplu 17 pagini: scenariul filmului Și va fi… Prima și ultima variantă a acestuia.

A doua zi, bărbatul duce scenariul la Uniunea Cineaștilor din Moscova. Fără să știe ce soartă va avea. În ușa Uniunii, întâlnește un producător care dădea să plece nu se mai știu unde.

Insul îl întreabă, într-o doară, dacă a scris ceva nou. Bărbatul îi întinde cele 17 pagini și-l roagă să le citească pe loc. Producătorul se lasă înduplecat. Se întoarce din drum. Citește însemnările, în picioare, în holul clădirii. Decide – în câteva minute – ca filmul să se facă. Urgent. Tatăl scenariului încheie cu Uniunea Cineaștilor un contract pentru scenariu și-unul pentru regie. Alege să turneze filmul în România. La Buftea. A doua zi, își face pașaport străin. În scurtă vreme pleacă la București, să aleagă protagoniștii…

O femeie…

Și un copil.

Tăceri. Singurătăți. Și primăvară

14590366_1197853883618847_4535768213878731357_n

Copilul (Daniel Ionescu) este găsit printre călătorii dintr-o gară. După ce regizorul Valeriu Jereghi îl caută – zadarnic – printre miile de fotografii trimise de aspiranții la un rol în filmul său.

Eroina e aleasă după un casting atipic.

După ce li se trimite scenariul, ca să-l citească, actrițele sunt invitate la o discuție cu regizorul secund. Sunt filmate în timp ce vorbesc cu acesta. Sub lumina reflectoarelor. În prezența echipei. Apoi, ca din întâmplare, conversația e întreruptă. Reflectoarele – stinse. Iar regizorul secund și oamenii lui părăsesc încăperea. Pe rând, doamnele sunt lăsate singure. Doar cu o cameră de filmat care continuă să le capteze mișcările. Emoțiile. Tăcerile.

Una își dă seama că, până atunci, a fost prea teatrală și se destinde prea mult. Alta cochetează – voit – cu camera de filmat. Pe una dintre ele camera și solitudinea o stânjenesc. Alteia – nu-i trezesc nicio tresărire.

14570753_1197850950285807_4193034408429360360_o

Când se vede singură, cea care va deveni protagonista filmului se-apropie de geamul încăperii. Îl deschide. Se ridică pe vârfuri. Pervazul înalt îi ajunge până la sâni. Saltă, ca să se sprijine cu coatele pe el. Picioarele îi rămân în aer. Din când în când, gleznele dezgolite îi zvâcnesc – înapoi. Femeia se uită afară. La păsări. La gâze. La gândaci. La copaci. Și la flori. La primăvară.

O scenă cu o femeie tăcută. Copilăroasă. Maria Ploae. Un amestec de senzualitate, de candoare și de abandon – de găsit în jocul actriței. Până și în momentele de-o cruzime frustă – ale filmului.

***

Filmul regizorului basarabean Valeriu Jereghi – Și va fi… – va rula duminică, 16 octombrie, de la ora 14.00, la Muzeul Țăranului Român – Studio H. Bernea.

Valeriu Jereghi (n. 1948) este regizor, scenarist, operator, producător și Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

A câștigat numeroase premii la prestigioase festivaluri internaționale:…citiți mai mult pe www.literaturadeazi.ro: – AICI!

L i k e   u s !