02

Citeam Spărgătorul de nuci când eram copil și îmi doream să fiu Maria.

În primul rând, pentru că Maria era unul din personajele principale. Apoi pentru că, la un moment dat, se bucura în exclusivitate de grija părinților, ca și cum fratele ei – Fritz –nici n-ar fi existat. (Am și eu un frate. Mai mic. Care, mai demult, mă enerva!) În sfârșit, îmi doream să fiu Aleasa cuiva, iar Maria era o Aleasă: aleasă să cunoască taina Spărgătorului de nuci pe care îl primise în dar de Crăciun; aleasă să călătorească prin lumi ciudate; aleasă să afle povești de tot felul.

La alte vârste, după ce am aflat că binele nu aduce (doar) bine, că nu toate promisiunile sunt sfinte, iar unele lucruri nu țin exclusiv de vrerile noastre, l-am iubit pe Spărgătorul de nuci, tânărul frumos transformat în unealtă de Regina Șoarecilor. După ce el o salvase pe prințesa Pirlipat.

Pirlipat a fost prefăcută într-o creatură hidoasă de aceeași Regină. Iar pentru ca să nu rămână pe veci schimonosită, prințesa trebuia să mănânce miezul unei nuci rare – Krakatuk. Fructul trebuia să fie spart între dinți de către un bărbat care nicicând nu pusese briciul pe obraz, ca să se bărbierească. Și nici nu purtase cizme vreodată.

Acesta se dovedește a fi însuși nepotul ceasornicarului Drosselmayer. Meseriașul fusese chemat la palat de tatăl fetei, împăratul ținutului, ca să desfacă vraja. Cel care o va salva pe prințesă urma să o ia de soție. Tânărul reușește să alunge blestemul, dar este transformat de Regina neamului șoricesc într-un detestabil spărgător de nuci. De care Pirlipat se arată oripilată. Și care ajunge în mâinile Mariei Stahlbaum ca dar de Crăciun primit de la Drosselmayer, unchiul ei.

La anii de acum, cel mai drag personaj din povestea lui E.T.A. Hoffmann mi-e Drosselmayer.

Aproape hidos; bătrân; venit parcă dintr-altă lume: ,,Mic de statură și slab, cu fața plină de riduri, avea ochiul drept acoperit cu un petic negru. Era complet chel și, de aceea, purta mereu o perucă albă… În ciuda înfățișării lui…, era un om foarte inteligent. Era fascinat de măsurarea timpului și învățase tot ceea ce era de știut despre ceasuri si pendule…”

Îmi place Drosselmayer pentru că știe multe. Pentru darurile pe care le aduce Mariei și lui Fritz (,,…avea câte o surpriză minunată pentru copii ascunsă în buzunarele hainei. Putea fi un omuleț caraghios, dintre cei care își rotesc ochii și fac reverențe, sau o cutie din care sărea o pasăre ori vreo altă jucărie încântătoare”). Pentru că spune povești.

Și – mai ales –pentru că nu uită să se copilărească.

Spărgătorul de nuci se ”asortează”, în mod convențional și clișeizat, cu sărbătoarea Crăciunului. Dar eu recitesc povestea ori de câte ori vreau să îmi hrănesc încrederea în forța imaginației și în trăinicia prieteniilor. Sau când, pur și simplu, vreau să mă bucur – copilărește.

Istoria aceasta despre prietenia dintre două ființe care aparțin unor lumi diferite; despre cum bunătatea și dragostea se dovedesc a fi, totuși, salvatoare, e de văzut la Teatrul Nottara.

Luni,10 octombrie, de la ora 18.15, la Nottara, Teatrul de Revistă Ginta Latină din Chișinău deschide Festivalul Fest(in) pe Bulevard cu „Notenkraker sau… al cincilea anotimp…”. Un spectacol în regia lui Mihai Țărnă. O adaptare (”obrazică” – spune regizorul într-un interviu televizat) după ”Spărgătorul de nuci şi regele şobolanilor” de E.T.A. Hoffmann.

Mai multe detalii despre Festival și bilete la acest spectacol se găsesc aici: http://festinpebulevard.ro/ro/bulevardul-comediei/notenkraker-sau-al-cincilea-anotimp

În 2015, la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova, editia a XIV-a, Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) a premiat ,,Notenkraker sau …al cincilea anotimp…” cu: Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii (deși este un spectacol pentru toate vârstele) și cu Premiul pentru cea mai bună creație muzicală originală (în „Notenkraker”  se pot asculta melodii de Nicu Alifantis, pe versuri de Nichita Stănescu și G. Bacovia).

Spectacolul a fost nominalizat și la Premiul pentru regie; Premiul pentru rol feminin secundar; Premiul pentru cele mai bune costume.

Basarabeanul Mihai Țărnă, actor, regizor, scenarist, activează din 2002 ca șef al Catedrei Arta Actorului la Școala Internațională de Film și Televiziune din Paris, EICAR. A montat peste 20 de spectacole în Republica Moldova și Franța (1).

festivalul-festin-pe-bulevard

Cea de-a de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard are loc în perioada 10-22 octombrie 2016, la Teatrul Nottara.

FEST(IN) pe Bulevard înseamnă 31 de reprezentații ale teatrelor din București (Bulandra, Metropolis, Nottara, Odeon, Teatrul de Artă, Țăndărică), din țară (Arad, Brașov, Brăila, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara, Târgoviște) și din străinătate (Bulgaria, Cehia, Croația, Kosovo, Republica Moldova, Serbia, Slovenia). Plus un eveniment stradal, 2 expoziții de fotografie de teatru, 3 spectacole-lectură, 4 lansări de carte, 4 colocvii.

Un festin al spectacolelor și al evenimentelor aniversare.

Într-un loc primitor.

Ca acasă. 

Pe Magheru 20.

Mai multe detalii și programul reprezentațiilor se găsesc pe www.festinpebulevard.ro și http://festinpebulevard.ro/ro/program .

Ioana Revnic


  1. http://www.jc.md/mihai-tarna-a-montat-notenkraker-la-ginta-latina/