– Când cresc mare – zice Relu – mă fac polițist

– Ba eu cred că ai să fii șef, îi spun.

– Și, când mă fac bine, mă duc direct la școală – mai crede Relu. La școala de… șefi!

dsc_2395

Pe 4 octombrie, Relu împlinește 4 ani. Nu a mers niciodată la grădiniță, căci taman când ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, s-a îmbolnăvit.

De 9 luni, în cea mai mare parte a timpului stă la Spitalul ,,Marie Curie”, unde fac voluntariat pentru Asociația Dăruiește Viață. Aici, s-a împrietenit cu Adelina, o zvârlugă de fată care are doi ani și ceva.

dsc_2190

Adelina obișnuiește să îi șterpelească lui Relu jucăriile, când el se-așteaptă mai puțin. Iar acest lucru îl enervează la culme. Atunci, Relu ar vrea să o ia din loc și să alerge după prietena lui prin salon, să o prindă și s-o smotocească.

Dar nu poate, căci cancerul i-a furat piciorul stâng.

Din cauza unei tumori osoase, acesta i-a fost amputat.

Când se supără că nu are cum să fugă după Adelina, Relu le spune doctorilor să-i aducă piciorul înapoi și să i-l lipească la loc.

Până una alta, domnul ortoped i-a scris o rețetă pentru o viitoare proteză care l-ar putea ajuta – întâi – să se miște mai ușor. Iar în viitor – să meargă la grădiniță, apoi la școală, unde Relu va fi, în mod sigur!, un elev foarte bun. Căci mintea-i zbârnâie de istețime!

Deocamdată, a descoperit că are talent de fotograf.

Iacătă prima fotografie făcută de el, cu aparatul Alexandrei, prietena și colega mea de voluntariat.

dsc_2360

Dragi prieteni-citiori,

Mai sunt câteva zile și Relu împlinește 4 ani. Ar fi un cadou frumos ca, în curând, să iasă la plimbare prin curtea spitalului, fără cărucior. Acasă (în satul Siliștea, din județul Constanța), nici măcar nu are așa ceva… Părinții îl poartă în brațe.

Poate că, printre dvs., se găsește cineva care ar putea să o ajute pe mama lui Relu, să obțină mai repede o proteză!

Până atunci, vă invit să citiți mi multe despre el pe site-ul Dăruiește Viață: Comandantul cărții cu buline galbene.

În plus, e liber la urări și la gânduri bune.

Pentru Relu! Pentru fiecare zi din toate zilele lui! 

Prezentare de Ioana Revnic
Fotografii de Alexandra Sandu

În Romania, în ultimii patruzeci de ani, nu s-a mai construit un spital de copii. Daruiește Viață construiește prima clinică de oncologie din Romania, în cadrul Spitalului de Copii Marie Curie.
Un SMS cu mesajul SPITAL la 8844 – înseamnă 2 euro/lună pentru construirea unei clinici oncologice moderne, în care tratarea cu succes a afecțiunilor oncologice să nu fie un miracol, ci însăși normalitatea. Mai multe detalii și pe Bursa de Fericire, platforma de strângere de fonduri a asociației Dăruiește Viață