Masthead header

Rușinea

valeriu jereghi

Pentru 1 septembrie 1955, o dimineaţă caldă, mama mi-a cusut un costumaş din pânză albă cu pantalonaşii scurţi cu manşete, cu un sacou cu buzunare la piept peste o cămăşuică de mătase cu încheietoare şi guler larg ascuţit. Mi-a dat pantofii cu pastă de dinţi, mi-a pus în mână o geantă de piele rămasă „de la români”, în ea a pus abecedarul pentru a cunoaşte buchiile şi a citi; nişte beţişoare galbene egal tăiate de la floarea porumbului ca să ştiu a socoti; o călimară de sticlă cu cerneală violetă în săculeţ cu aţişoară și un toc făcut din crenguţă de salcie curăţită, cu o peniţă legată cu aţă – ca să învăţ a scrie. 

Tăticul, Isai Jereghi, primul nostru învăţător din Străşeni, m-a adus de mână până la portiţa şcolii, care, de fapt, era o casă părăsită de o familie de gospodari, deportată în Siberia.


Mi-a deschis portiţa, m-a mângâiat pe cap şi m-a trimis uşurel înainte spre o viaţă nouă. Curtea era plină de copii nevoiaşi, flămânzi, dar veseli şi gălăgioşi, ei se opreau în loc văzându-mi costumaşul alb, cămaşa şi pantofii, geanta mare lucitoare, tunsoarea îngrijită, cu „ciubcic[1]” pieptănat pe frunte.

Câţiva ani după război, tăticul meu umbla prin sat ca să adune copii pe care să-i pregătească pentru şcoală.

 

Părinţii însă vedeau în asta un pericol și se opuneau ordinului „de sus” de a rupe copiii de la gospodărie. Totuși, tatăl meu a reuşit să deschidă în sat o şcoală primară și, din cauza asta, a rămas duşman cu ţăranii. Cum îl vedeau pe drum, aceștia îl amenințau, iar într-o noapte ploioasă, pe hudiță, chiar l-au bătut. 

 

Acum, văzându-mă copiii lor la școală și păstrând porunca părinţilor lor, au hotărât să se răzbune pe învăţător.

S-au înţeles între ei în șoaptă, m-au înconjurat, m-au înhăţat deodată cu toţii şi m-au dus pe sus în clasă. Eu strigam, dar nu de frică, nu mă temeam de ei! Eu doar strigam, ca să mă audă tăticul. Dar el nu m-a auzit din curte şi copiii răzbunători m-au pus culcat cu faţa în sus pe masa învăţătoarei. Unii îmi ţineau capul, mâinile şi picioarele, alţii au scos de pe mine pantalonaşii. Apoi, au chemat în clasă fetele una după alta. Cu ochii închişi de ruşine, mă zbăteam ca o fiară şi auzeam râsetele fetelor, ţipetele lor de frică şi de groază, dojeni prin cuvinte urâte. 

A intrat învăţătoarea şi, indignată, și-a pus tăcută mâinile în şolduri. Băieţii, cu chiote, au sărit peste bănci şi s-au aşezat cuminţi mai în fundul clasei, iar fetele, acoperindu-și zâmbetele cu palma, au rămas să se aşeze în primele bănci. La geam stătea o fetiţă cu ochii plini de lacrimi şi se uita timid la mine.
– Tu, Maria, de ce plângi? a întrebat-o învăţătoarea.
– Se poate să stau în bancă cu băietul ista? a întins ea rușinată mânuţa spre mine.
Băieţii au izbucnit în râs, arătau cu degetul, dar Maria, tăcută, strângea de pe jos Abecedarul deschis, beţişoarele din floare de porumb, călimara vărsată şi tocul cu peniţa îndoită. Eu, coborând de pe masă, mă uitam la Maria în lumina caldă a soarelui din geam. Am văzut că semăna cu mama mea, iar mama mea era de o frumuseţe rară. Învăţătoarea a zâmbit spre uşă şi a spus înţelegător:
– Dar mai întâi mergem la salcie, ca să ne fotografiem…

jereghi

Valeriu JEREGHI

7/#100denume

Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!

***

Valeriu Jereghi (n. 1948) este regizor, scenarist, operator, producător și Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

A câștigat numeroase premii la prestigioase festivaluri internaționale: Festivalurile Internaționale de Film din Salerno și Roma (Italia); Festivalurile de Film de la Mannheim (Germania) și Tesalonic (Grecia); Festivalurile Unionale de Film de la Sankt-Petersburg și Tbilisi, Kiev; la festivaluri desfășurate în Sant-Rafaele (Franţa), Costineşti (România) ș.a.

Cooproducţia Şi va fi… (România, Rusia), regizată de Valeriu Jereghi, a fost selectată pentru programul oficial la CANNES-93, la secțiunea «Un certain regard».

Un alt film al lui Valeriu Jereghi, Arrivederci, a obținut 15 premii la festivaluri prestigioase din Rusia, Ucraina, Austria, Italia și România. O proiecție a acestui film a avut loc la Bruxelles, în Parlamentul European.

Ultima realizare cinematografică a acestuia este scurtmetrajul Milika, o coproducție Franța, Polonia și Republica Moldova.

***

Fotografii din arhiva autorului

_____________________________________________

[1] ciuf

L i k e   u s !