Masthead header

Prelegeri

Curiozitate

Aflându-mă la Liège, în Belgia, am fost invitat să ţin un set de prelegeri unor studenţi belgieni. Drumul meu obişnuit trecea întâmplător printr-o zonă în care erau multe “vitrine” cu neoane roşii şi albastre, vitrine în care se aflau fete tinere şi frumoase, aproape dezbrăcate, care se expuneau privirilor trecătorilor, invitându-i prin gesturi să le viziteze (vitrina era împărţită în două de un paravan, care ascundea în spatele lui un pat), arătându-le foarte explicit care sunt zonele anatomice oferite şi care ar fi preţul unor eventuale acţiuni. Aşa am aflat, spre amuzamentul tuturor celor cărora le-am povestit (ca şi cum ei ştiau de mult timp şi ca şi cum ar fi normal să fie aşa), că varianta cea mai firească de-a face dragoste nu era și cea mai solicitată. 

 Fără să le fi acceptat vreodată invitația, le salutam şi vorbeam adeseori cu ele (atât cât puteam prin geam), certându-le că fac ceea ce fac, încercând să le spun în franceza mea aproximativă că părinţii lor s-ar simţi jenaţi să afle ce face fata lor şi că umilinţa pe care o vor resimţi atât ele, cât şi copiii lor mai târziu nu este echivalată cu bucuria de-a câştiga relativ uşor sume mari de bani.

 Le dădeam citate moralizatoare din Baudelaire (“Si le viol, le poison, le poignard, l’incendie,/N’ont pas encore brode de leurs plaisants dessins/Le canevas banal de nos piteux destines…”) sau din Kant (“Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu crescândă și nouă […]: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine.”), iar ele se prăpădeau de râs, mă maimuţăreau şi îmi arătau că mă sărută, adunându-şi buzele. După câteva zile ajunseseră să mă simpatizeze şi să mă invite insistent la ele, chiar fără nicio plată.

***

Studenţii belgieni cărora trebuia să le vorbesc erau îmbrăcaţi excentric, iar unii aveau părul – multicolor – ridicat sub forma unor creste. Fetele erau de o dezinvoltură neobişnuită şi unele dintre ele stăteau pe genunchii băieţilor. Mi s-a părut că am nimerit în mijlocul unui trib din junglă. Am început prin a le spune, într-o engleză tremurătoare, că nu am „slide”-uri pregătite şi că le voi vorbi liber. S-a pornit o avalanşă de râsete, iar eu am început să regret că am acceptat să le vorbesc. Profesorul belgian m-a liniştit însă, spunându-mi că au râs deoarece de curând protestaseră împotriva profesorilor care folosesc exclusiv „slide”-uri şi au crezut că fac o glumă sau că vorbesc ironic. În scurt timp mi-au devenit simpatici, pentru că puneau multe întrebări şi păreau interesaţi de ce le vorbesc. După prelegere m-au înconjurat, continuând cu întrebările şi părea că nu voi scăpa vreodată de ei. M-au însoţit până la hotel, eu fiind încântat de interesul și politețea lor. Am ajuns la un moment dat în dreptul vitrinelor de care am pomenit şi fetele m-au identificat rapid, făcându-mi semne prietenoase ca unui bun şi statornic client.

Studenţii s-au înroşit la faţă, abţinându-se să râdă, iar eu mă rugam în gând să dispar ca prin farmec. Însă, relaţiile mele cu divinitatea fiind cam încordate, Dumnezeu nu a mişcat niciun deget ca să mă salveze.

Florin ŞTEFĂNESCU (LINU)

*Text din volumul Povestiri ilustrate (se pot cumpăra şi-n rate), București, 2014. 

Caricatură de LINU

Foto cover – Daniela Racoviță

L i k e   u s !