A fost odată o familie de rândunici, care locuia într-un copac din curtea casei mele.
Într-o zi, pe neașteptate, a venit un vultur.
Ce credeți că voia să facă?
Părea că e furios!
Când cățelul din curte a văzut vulturul, fiind prieten cu rândunelele, s-a așezat sub ramurile copacului și a început să latre, ca să alunge vulturul:
– Ham! Ham! Ham!
Nu se mai oprea din lătrat cățelușul Doghi, căci așa îl chema.
Vulturul, îngrozit, a plecat, dar în zori s-a întors.
De data aceasta, pe rândunici le-a apărat berbecul:
– Be-he-he!
Vulturul a luat-o iar din loc și nu a mai apărut două zile. Rândunelele se întrebau ce s-a întâmplat cu el.
Poate o fi murit, poate s-a speriat și a renunțat sau poate se gândește la alt plan de atac!
Când nu se mai așteptau, iată-l!
Venea cu viteză direct spre ele!
Au început să piuie, dar nu mai era nimeni prin preajmă, să le apere!
Când a ajuns la ele, vulturul și-a deschis ciocul mare și… surpriză!
În loc să le înhațe, le-a vorbit și a spus:
– Vreți să ne jucăm împreună? Sunt un vultur singuratic și aș putea să vă port pe aripi, în văzduh, acolo unde nu puteți ajunge. Ne putem juca și de-a v-ați ascunselea…
Rândunele au acceptat.
Nu au crezut niciodată că vulturul le-ar putea fi prieten!
Morala: Cunoaște omul înainte de a-l judeca! Și cei care nu îți vor binele tot timpul îți pot deveni, cândva, prieteni!
Clara CRACEA
(7 ani fără câteva zile)
