Masthead header

Leapșa

În urmă cu niște ani, primeam această inspirată provocare ludică de la poetul Ioan Moldovan, directorul revistei ,,Familia” din Oradea:

 

Ce vers, ce versuri vă vin spontan în minte când vedeţi în preajmă şi, poate, în suflet (inimă?) că a venit, vorba poetului, ,,o nouă primăvară pe vechile dureri?”

Împărtăşiţi-le.

Deconspiraţi-l şi pe autor. 

 10371627_1080152652004806_5997724081853479731_n

Invitaţia era adresată tuturor colaboratorilor publicației. Eu mă număram printre ei. Iar versurile urmau să alcătuiască o Pseudo-anchetă a ,,Familiei”. 

 

Atunci, am răspuns pe loc. Iacătă opţiunile mele lirice:

 

,,Pomii simt dureri de muguri” (din Focuri de primăvară, de Lucian Blaga)

 

De Nichita Stănescu: ,,O să te plouă pe aripi, spuneai,/ plouă cu globuri pe glob şi prin vreme./ Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,/ mie-mi plouă zborul, cu pene.// Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi/ lăsasem în lume odaia./ Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,/ cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia? (din Ploaie în luna lui marte) şi ,,În cearcăne verzui te ocolesc departe/ vibraţiile ierbii, arcuite tandru,/ şi le iveşti, şi le azvârli în jururi, sparte/ cu râsul tău de băieţandru.// S-ar fi întins sub tine inelată/ bolta de ierbi sunându-şi glasurile-n prund/ dar tu nu ştii de ea – şi treci întâiaşi dată/ prin stelele ciudate, căscăund.” (Câmpie, primăvara)

 

În sfârşit, ultima strofă era din Note de primăvară: ,,Verde crud, verde crud/ Mugur alb şi roz şi pur/ Te mai văd, te mai aud/ Vis de-albastru şi azur” (George Bacovia).

 

*

Recitesc azi bucățile pe care le-am ales oarecând. Încerc să ghicesc ce trăiri îmi vor fi dat ghes să mă opresc taman la acestea. Strofele din Nichita Stănescu mă fac să îmi imaginez că, pe-atunci, oi fi fost stăpânită de o seninătate și de-o încredere pe care – după atâta vreme – am ajuns să le privesc cu înduioșare. Între timp, m-am înstrăinat de asemenea stări … primăvăratice, iscate de/ în prezența altcuiva.

Versul lui Blaga mi se pare și-acum extraordinar. Iar din Note de primăvară îmi vine în minte o altă strofă: Oh, punctează cu-al tău foc,/ Soare, soare…/ Corpul ce întreg mă doare,/ Sub al vremurilor joc…

*

Iar dacă aș primi din nou provocarea de acum câțiva ani, aș alege – în această clipită –  Antiprimăvara (lui Adrian Păunescu):

 

Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi. 

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher…

Schimbări mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi…

 

(Ascultați varianta integrală – AICI . )

*

Mi-a plăcut și încă îmi mai place foarte mult ideea jucăuşă a lui Ioan Moldovan, aşa că o dau mai departe.

 

Vă îndemn, vă rog să împărtăşiţi cu mine versuri inspirate  de-acest proaspăt început de anotimp, sau amintiri, sau frici, sau dorinţe, sau orice alte gânduri pe care le trezește în voi primăvara.

 

Ioana REVNIC

P.s. Întâi și-ntâi, m-am jucat Leapșa. De primăvară pe blogul meu găzduit de Revista Tango-Marea Dragoste.

L i k e   u s !