urari

O profesoară din New York a decis să le mărturisească elevilor din ultima clasă de liceu cât de mult contează fiecare, pentru ea. A făcut acest lucru agățându-le în piept, deasupra inimii, o panglică albastră ce avea inscripționată cu litere aurii o frază menită să le crească stima de sine: Cine sunt eu contează pentru ceilalți. (Dacă acest enunț s-ar referi la mine, mintea mea sucită ar răspunde instantaneu cu vorbele lui Iona, din piesa lui Marin Sorescu – Pe omenire o doare-n fund de soarta ta… Replica e un fel de mantră personală, menită să îmi conserve scepticismul.)

Dar să reiau firul poveștii despre panglica albastră, istorioară pe care am căpătat-o prin e-mail, ca mesaj de An Nou.

Liceenii purtători ai acestui însemn de prețuire au primit apoi câteva panglici albastre, cu îndemnul de a continua ceremonia de recunoaștere a valorii cuiva.

Nu am să dezvălui deznodământul – ușor melodramatic – al întâmplării. Am să spun doar atât: în ciuda scepticismului meu șlefuit în/ de experiențe biografice sau livrești, cred cu tărie că a împărtăși admirația și prețuirea celor admirați și prețuiți ar trebui să devină o deprindere la fel de firească precum spălatul pe mâini înainte de masă.

Am să adaug apoi că, de-ar fi ca eu să ofer panglici albastre, acestea ar ajunge la:

Toți cei ce mi-au rămas alături în acest an în care viața mea de zi cu zi a virat în mod neașteptat într-o direcție cu un curs greu predictibil.

Toți cei care, până acum și mai ales în ultimele luni, au crezut în mine. 

Și la aceia – foarte puțini – care îmi dau sentimentul apartenenței. Printre aceștia vă numărați și voi, cititorii, vizitatorii, descoperitorii site-ului Bunatate.ro

Primiți, așadar, o panglică albastră. Iar în loc de orice alte urări, în loc de orice alte declarații sforăitoare, un (poate prea) simplu Mulțumesc! spus din toată inima.

La mulți ani!

Ioana REVNIC

Sursă foto – AICI, adică pagina de Facebook a colegei mele, Frau Kathy