Masthead header

Scrie și tu în Jurnalul de fapte bune!

A început o nouă ediție a Jurnalului de fapte bune, un program care oferă burse lunare de 1000 de lei, timp de un an, copiilor al căror drum către obținerea performanțelor în competiții școlare, sport, artă, muzică le este îngreunat de neajunsuri financiare.

Dacă știi un astfel de copil, fă o faptă bună: intră pe platforma www.jurnaldefaptebune.ro și înscrie-i povestea în concurs!

Jurnal-de-fapte-bune

Valoarea totala a burselor individuale care pot fi acordate copiilor desemnați câștigători este de 192.000 RON.

Totodată, vor fi recompensați cu premii speciale profesorii și antrenorii implicați în susținerea copiilor. Pot fi sprijinite și echipele de copii cu performanțe deosebite.

Pe unul dintre beneficiarii unei burse oferite în ediția de anul trecut a Jurnalului de fapte bune l-am cunoscut și eu, datorită site-ului bunatate.ro, al cărui invitat special va fi în curând.

*

Se numește David Alexandru, are 10 ani și este din Iași.

Pasiunile lui sunt pictatul și desenatul. A obținut, cu lucrările proprii, numeroase premii la concursuri naționale și internaționale.

David Alexandru

Pentru el, bursa a însemnat o oportunitate extraordinară. Pe lângă faptul că a putut să își achiziționeze materiale de lucru performante, participările la concursuri desfășurate în străinătate au fost facilitate financiar de Asociația ,,Pentru Familie”, inițiatoare a proiectului Jurnal de fapte bune.

 

Recent, David Alexandru a participat la 1stInternational Festival of Pediatric Patients’ Paintings (Primul Festivalul Internațonal de Picturi dedicat pacientilor din Pediatrie) care a avut loc în perioada 5-11 octombrie 2015, la Teheran.

 

Din Iran, David Alexandru s-a întors cu trofeul la categoria lui de vârstă și va rămâne implicat în acest proiect internațional. Directorul festivalului, dr. Nima Reazaei, va colabora cu David în continuare, pentru ca picturile lui – la care lucrează în prezent – să ajungă la copiii internați în spitale din lumea întreagă.

Diplomă 

Programul Jurnal de fapte bune este dezvoltat de Asociația ,,Pentru Familie” și Caroli, în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier.

 

Înscrierile în competiție se fac pe platforma www.jurnaldefaptebune.ro și se încheie pe data de 15 decembrie 2015.

Mai multe informații pe www.jurnaldefaptebune.ro . 

 Ioana REVNIC

www.bunatate.ro

October 24, 2015 - 11:20

Ioana Revnic - Bună ziua! Înscrieți cazul accesând următorul link: http://jurnaldefaptebune.ro/inscrie-un-caz/

Nu uitați să verificați condițiile de participare: http://jurnaldefaptebune.ro/regulament/

Succes!

October 24, 2015 - 11:17

Finantu Antoaneta Iunona - Buna ziua. Ma bucur ca exista aceasta idee. Si copii foarte talentati si muncitori pot fi ajutați. Exista o fata, cu multe medalii la concursuri naționale si internationale, la haltere. Numele ei este: Maria Liana Grigoriu. Locuieste un Leordeni, Arges. Va multumim.

L i k e   u s !