Urmează trei zile de sărbătoare, guvernate de triada Ilie, Pălie, Foca.
Despre mai sus-numiţii scrie criticul literar Eugen Lungu, în cartea De ce spunem aşa? (Editura ARC, 2014).
Iacătă ce spune autorul despre „triumviratul” Ilie-Pălie-Foca.
În 20, 21, 22 iulie nu se lucrează. „Nimeni nu ridică un pai de frica atotputernicilor sfinţi – spune Eugen Lungu: Ilie este cel care trăsneşte, Pălie bate holdele, fie cu ploi mari, fie cu grindină, iar Foca este instanţa ignigenă care arde cu mare pară pe cei ce se încumetă să nu prăznuiască în zilele respective!”
Ilie Tesviteanul este o figură veterotestamentară importantă. „Cărţile de specialitate îl denumesc «profet evreu, adversar al cultului lui Baal, introdus de regele Ahab»; Ilie, «fiul lui Savac, din seminţia lui Aron».” Se pare că a trăit „cu aproape 900 de ani înainte de Hristos şi «a prorocit 25 de ani». I s-a spus Tesviteanul sau Tesbiteanul (în unele traduceri ale Bibliei e numit Tişbitul), deoarece era din Tesba (Tişbe), o mică localitate din Galaad, «ţinut aspru şi muntos dintre Iordan şi pustia Arabiei». În ebraică, numele lui Eliah înseamnă «Iahve este Dumnezeu».”
Una din minunile săvârşite de Ilie este tăierea apelor Iordanului în două, în prezenţa lui Elisei, ucenicul său. După acest episod, Ilie este ridicat la cer, într-un car de foc: „Atunci, Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat. […] Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt” (2 Împăraţi, 2: 8, 11).
Sfântul este pomenit şi în Noul Testament. Apare în scena Schimbării la Faţă a lui Iisus, alături de Moise, pe muntele Tabor.
În tradiţia populară se crede că, după urcarea la cer, Ilie capătă de la Dumnezeu „o căruţă cu cai de foc şi un bici, care, când plesnea, slobozea foc şi pocnea ca tunul”, sfântul lansându-se într-o veritabilă „vânătoare de draci”.
Când fulgeră şi tună, se spune că Ilie se plimbă prin cer, cu căruţa lui duruitoare.
Pălie are numele derivat de la verbul a păli (a arde, a pârjoli, a ofili) şi „e mai mult o rimă la Ilie decât o figură autentică” spune Eugen Lungu. Nu figurează în „nomenclatorul de sfinţi”, este „o creaţie a misticii populare”, iar sărbătoarea lui nu există în calendarul Bisericii. În mitologia autohtonă, este considerat vizitiul lui Ilie.
La rându-i „Sfântul Mucenic Foca nu are statutul prea clar”. Ziua sa este – în tradiţia populară – pe 22 iulie, dar în data cu pricina e sărbătorită „oficial” Marie Magdalena.
În calendarul bizantin şi în cel apusean, Sf. Foca e considerat patronul corăbierilor, deoarece „fusese episcop în unul din porturile Mării Negre, iar numele lui grecesc (de la phoce) ar fi însemnat – potrivit lui Ivan Evseev – focă, nu foc. Eugen Lungu precizează că hagiografii ar fi făcut un singur sfânt din trei: Foca din Antiohia; Foca, episcop la Sinope, şi Foca grădinarul.
Ultimul dintre ei „trăia din grădinărit, prisosul de zarzavaturi împărţindu-l altora”. Era creştin, drept care autorităţile păgâne îl prigonesc, trimiţând soldaţi să îl ucidă. Foca îi găzduieşte pe aceştia, peste noapte îşi sapă propria groapă iar a doua zi, devoalându-şi identitatea, este ucis de militari şi îngropat în mormântul făcut în ajun.
Moartea lui martirică îl transformă în Sfânt Mucenic.
Ioana REVNIC
Eugen LUNGU (n. 1949) este un important critic şi istoric literar, editor, eseist şi publicist român din Basarabia. Este redactor-şef al Editurii ARC, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al PEN-Clubului Internaţional.
Sursă imagine – aici
