Masthead header

Ilie, Pălie, Foca

Urmează trei zile de sărbătoare, guvernate de triada Ilie, Pălie, Foca.

Despre mai sus-numiţii am citit recent într-o pasionantă carte scrisă de Eugen Lungu: De ce spunem aşa (Editura ARC, 2014, p. 247-253).

Iacătă ce spune autorul despre “triumviratul” Ilie-Pălie-Foca.

În 20, 21, 22 iulie nu se lucrează. „Nimeni nu ridică un pai de frica atotputernicilor sfinţi – spune Eugen Lungu: Ilie este cel care trăsneşte, Pălie bate holdele, fie cu ploi mari, fie cu grindină, iar Foca este instanţa ignigenă care arde cu mare pară pe cei ce se încumetă să nu prăznuiască în zilele respective!”

 web_ilie

Ilie Tesviteanul este o figură veterotestamentară importantă. „Cărţile de specialitate îl denumesc «profet evreu, adversar al cultului lui Baal, introdus de regele Ahab»; Ilie, «fiul lui Savac, din seminţia lui Aron».” Se pare că a trăit „cu aproape 900 de ani înainte de Hristos şi «a prorocit 25 de ani». I s-a spus Tesviteanul sau Tesbiteanul (în unele traduceri ale Bibliei e numit Tişbitul), deoarece era din Tesba (Tişbe), o mică localitate din Galaad, «ţinut aspru şi muntos dintre Iordan şi pustia Arabiei». În ebraică, numele lui Eliah înseamnă «Iahve este Dumnezeu».”

Una din minunile săvârşite de Ilie este tăierea apelor Iordanului în două, în prezenţa lui Elisei, ucenicul său. După acest episod, Ilie este ridicat la cer, într-un car de foc: „Atunci, Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat. […] Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt” (2 Împăraţi, 2: 8, 11).

Sfântul este pomenit şi în Noul Testament. Apare în scena Schimbării la Faţă a lui Iisus, alături de Moise, pe muntele Tabor.

În tradiţia populară se crede că, după urcarea la cer, Ilie capătă de la Dumnezeu „o căruţă cu cai de foc şi un bici, care, când plesnea, slobozea foc şi pocnea ca tunul”, sfântul lansându-se într-o veritabilă „vânătoare de draci”.

Când fulgeră şi tună, se spune că Ilie se plimbă prin cer, cu căruţa lui duruitoare.

Pălie are numele derivat de la verbul a păli (a arde, a pârjoli, a ofili) şi „e mai mult o rimă la Ilie decât o figură autentică” spune Eugen Lungu. Nu figurează în „nomenclatorul de sfinţi”, este „o creaţie a misticii populare”, iar sărbătoarea lui nu există în calendarul Bisericii. În mitologia autohtonă, este considerat vizitiul lui Ilie.

La rându-i „Sfântul Mucenic Foca nu are statutul prea clar”. Ziua sa este – în tradiţia populară – pe 22 iulie, dar în data cu pricina e sărbătorită „oficial” Marie Magdalena.

În calendarul bizantin şi în cel apusean, Sf. Foca e considerat patronul corăbierilor, deoarece „fusese episcop în unul din porturile Mării Negre, iar numele lui grecesc (de la phoce) ar fi însemnat – potrivit lui Ivan Evseev – focă, nu foc. Eugen Lungu precizează că hagiografii ar fi făcut un singur sfânt din trei: Foca din Antiohia; Foca, episcop la Sinope, şi Foca grădinarul.

Ultimul dintre ei „trăia din grădinărit, prisosul de zarzavaturi împărţindu-l altora”. Era creştin, drept care autorităţile păgâne îl prigonesc, trimiţând soldaţi să îl ucidă. Foca îi găzduieşte pe aceştia, peste noapte îşi sapă propria groapă iar a doua zi, devoalându-şi identitatea, este ucis de militari şi îngropat în mormântul făcut în ajun.

Moartea lui martirică îl transformă în Sfânt Mucenic.

 *

Cartea lui Eugen Lungu, De ce spunem aşa (Editura ARC, 2014), este un tom de 351 de pagini cu eseuri şi tablete de istorie a limbii.

 e.lungu

O carte despre care autorul ei, care este critic literar, spune că nu îl reprezintă, întrucât noua postură de istoric al limbii îl face să se simtă „un amator”, „un diletant”. Dar care, cu sau fără voia lui, îl aşază în proximitatea unor lingvişti, precum L. Şăineanu, G. I. Tohăneanu (ale căror dicţionare i-au servit drept bibliografie) sau precum Al. Graur, Marius Sala ori Rodica Zafiu.

 

Unele texte din volum au apărut în revista pentru copii şi adolescenţi Noi, la rubrica Lumea în cuvinte şi expresii, ţinută aici de Eugen Lungu, mai bine de douăzeci de ani. Altele au fost publicate în Sud-Est Cultural, iar cele mai multe dintre acestea sunt inedite.

 

Eugen Lungu îşi organizează textele în patru capitole, cu titluri expresive: „Încercare de voroavă” (sintagma e traducerea cuvântului eseu, preluată de la Costache Conachi); Amour grec; De frunza frăsinelului; Cum şi-a băut Cleopatra perlele.

 eugen lungu

O asemenea împărţire este – cred – o opţiune dictată de un pragmatism… editorial: fragmentat astfel, vastul material devine mai accesibil la lectură.

Două sunt capitolele cărora le-am găsit o oarecare logică internă: primul (cu eseuri care au drept pretext fie versuri, fragmente, expresii din texte literare, fie afirmaţii arhicunoscute); şi al treilea (care explică expresii neaoșe: A citi din doască în doască, A bate în lemn, De frunza frăsinelului, A strica orzul pe gâşte etc.) Celelalte părţi sunt neunitare.

 

ORICE îi stârneşte autorului curiozitatea şi declanşează investigaţia lingvistică: un semn de punctuaţie (Trei puncte – între nimic şi absolut); semne grafice (@); gesturi (Partea secretă a unui gest); plante ciudate (Sensibilitate cu ghimpi; Puturoasă); lucruri (Futon; Moş şi babă); nume (Copronimul; Ilie, Pălie, Foca); toponime (Cetatea de Floci); greşeli de exprimare (Pe computer, Ne-am deschis, Nu servesc!, Ceva de ruşine); devieri şi evoluţii semantice ale unor lexeme (Emerit, Premiu, Anecdotă, Mumie), personaje de ficţiune sau eroi mitologici; multe cuvinte şi expresii cărora Eugen Lungu le decriptează – cu o seriozitate maniacală – semnificaţiile necunoscute sau neconvenţionale.

 

Spre exemplu, analizând paternitatea celebrei fraze „Secolul XX ori va fi religios, ori nu va fi deloc”, autorul descoperă că – în forma sub care circulă azi – aserţiunea nu a fost emisă niciodată de Malraux. E – spune Eugen Lungu – „un trivial aranjament folcloric, în bine cunoscuta manieră a interpolărilor şi «şlefuirilor» ulterioare ale unui concept iniţial brut”. O falsificare a unei afirmaţii despre posibilitatea unui eveniment spiritual, la scară planetară, afirmaţie făcută de Malraux într-un interviu din 1955: „Je pense que la tâche du prochain siècle va être d`y réintégrer les dieux.”

Nu există un prototip după care Eugen Lungu îşi compune textele. „Regia” lor scoate la iveală un spirit histrionic şi ludic, înzestrat cu ironie, umor, talent literar. Majoritatea eseurilor au, totuşi, ceva în comun: referinţe etimologice, explorări şi incursiuni – istorice, literare, mitologice, cinematografice – în „lumea” cuvintelor sau a expresiilor analizate. Astfel, aceste studii neconvenţionale de istorie a limbii devin la fel pasionante şi de atractive precum documentarele de la Discovery.

Ioana REVNIC

Citiţi mai multe despre această carte la rubrica mea BASARABIA LITERARĂ, în revista Literatura de azi.

Eugen LUNGU (n. 1949) este un important critic şi istoric literar, editor, eseist şi publicist român din Basarabia. Este redactor-şef al Editurii ARC, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al PEN-Clubului Internaţional.

Sursă imagine – aici

L i k e   u s !