Masthead header

Category Archives: 100 de nume

Noi încotro s-o apucăm?

– Ce citiți? m-a întrebat domnul care s-a așezat lângă mine în metrou. – Ați auzit de Fântâna Albă?  – Nu! mi-a răspuns el.  I-am arătat coperta cărții și m-am repezit să îi povestesc câte ceva, căci peste două stații urma să cobor.  * În 1 aprilie 1941, în preajma localității Fântâna Albă (aflată în Bucovina […]

Citeste mai departe »

De dragoste. Învățătoarei mele.

Dacă mai faci cutare lucru – îl amenințam pe tatăl meu când mi se părea că nu se comportă cum trebuie – o sun pe moașa și te spun! Ea era cea care, la botez, mă dusese în brațe la Biserică. Iar acum, când împlinisem 6 ani, devenise învățătoarea mea. Fusese, mai demult, învățătoarea mamei […]

Citeste mai departe »

October 8, 2018 - 00:34

Pentru că le pasă. Pentru că ne pasă. » Bunatate.ro - […] 4. De dragoste. Învățătoarei mele. (5254) […]

Accidentul

Fusesem la liceul meu din Zalău, după niște acte. De aici, trebuia să ajung cât mai repede acasă, la Jibou, să îmi fac bagajul. A doua zi urma să plec la Oradea, să mă înscriu – în mare secret – la Facultatea de Teologie Ortodoxă Litere. Cum, m-ar fi întrebat colegii mei de clasă, dacă […]

Citeste mai departe »

Salvatorii

Citind un articol postat pe o rețea de socializare scris de diriginta mea, doamna Ștefania Nechita, intitulat „O echipă de mentori” în care vorbește cu atâta căldură și emoție – ușor perceptibile încă din primele rânduri ale textului – despre oamenii care au modelat-o și care au avut o influență definitorie asupra sa, am rămas […]

Citeste mai departe »

September 30, 2018 - 02:33

Accidentul » Bunatate.ro - […] acest lucru. În plus, am legat atunci prietenii pe care mi le doresc pentru totdeauna. (Despre doi dintre prietenii mei de atunci, cei mai dragi, Ștefania și Claudiu Nechita, a scris un tânăr, pentru #100denume, un text ca o spovedanie – […]

O reverență

Prima revoltă violentă împotriva unei nedreptăți am avut-o în clasa a XI-a, când am luat locul I pe județ la olimpiada de română. Eu – și încă un elev al unei profesoare celebre de la un liceu teoretic. Muncisem, pentru un asemenea rezultat, din clasa a V-a. De când intrasem la liceu, învățasem de una […]

Citeste mai departe »

September 19, 2018 - 11:13

Elisabeta Stănciulescu - Pe profesorii din poveste i-am întâlnit și eu, sub alte chipuri și predând nu neapărat limba română. În momentele mele de revoltă, le-am spus direct ce gândesc – mă întreb dacă m-au iertat vreodată… -, apoi mi-am văzut de drum, fără niciun fel de resentimente. I-aș putea întâlni oricând și le-aș mulțumi pentru ce și cât mi-au oferit. Îmi amintesc de greșelile lor cu un zâmbet senin: nu m-au împiedicat în vreun fel să cresc sănătos, dimpotrivă, tocmai unele dintre acele greșeli mi-au creat un context în care am putut antrena smerenia sănătoasă (”Heeei, nu te crede buricul Pământului, că nu ești!”), m-au ajutat să privesc mai atent în/la mine (”Nu cumva are dreptate când spune că…?”) și să fiu atentă să nu devin ce/cum îmi spun/arată ei că aș fi …
Nu spun că incorectitudinile din școală sunt tolerabile, nu sunt !
Nu spun nici că orice greșeală a profesorilor poate avea efecte educative.
Spun doar că elevul/studentul are și el un rol în relația respectivă și că educația înseamnă a-i ajuta pe copii/tineri să dobândească instrumentele interioare necesare ca să se raporteze sănătos la profesori, inclusiv la greșelile lor. Cine și cum să-i ajute e o altă poveste, prea complexă pentru a putea fi abordată aici. Prezența coachilor, consilierilor de dezvoltare personală și psihologilor – care să NU aibă și atribuții didactice – în viața copiilor și tinerilor poate fi de mare ajutor în această privință.

L i k e   u s !